Legalizarea drogurilor


In prezent, productia, distribuirea si vanzarea drogurilor apartin in totalitate retelelor de trafic, care produc anual peste 300 de miliarde de dolari – bani neimpozitati – intr-o piata de 36 de trilioane de dolari. Asta arata statisticile prezentate de organizatorii conferintei „Why Legalize”, Romanian Harm Reduction Network. Industria drogurilor este cotata, de altfel, drept a treia afacere la nivel mondial, dupa industria energetica si cea a armelor.

In Romania nu se cunoaste cu claritate situatia consumului de droguri. Datele arata cateva sute de mii de consumatori de canabis si peste 17.000 de consumatori de droguri injectabile (heroina), mai ales in Bucuresti. Cert e ca nivelul de informare al populatiei cu privire la legislatie si la efectele drogurilor este foarte redus, potrivit statisticilor. Asta, spun organizatorii conferintei, ii alimenteaza perceptiile negative fata de reforma drogurilor, cum ar fi dezincriminarea posesiei pentru consum propriu, centrarea pe tratarea dependentei in locul incarcerarii sau reglementarea pietei drogurilor.

Jack A. Cole, fost politist sub acoperire in cadrul Biroului Narcotice New Jersey timp de 14 ani si fondator al organizatiei  LEAP („Law Enforcement Against Prohibition”) – care promoveaza reforma politicilor in materie de droguri atat in America, cat si la nivel international –, a analizat in cadrul conferintei efectele prohibitiei in comparatie cu masuri alternative precum legalizarea si reglementarea productiei, distributiei si consumului de droguri. Intr-un interviu acordat TOTB, a vorbit despre legatura dintre interzicerea drogurilor si rasism si despre „dezastrul” prohibirii drogurilor din SUA, a descris cum politia transforma tineri in traficanti de droguri in mod inutil, a prezentat avantajele sociale si economice ale legalizarii drogurilor si a indemnat Romania sa nu urmze exemplul Statelor Unite.

LEAP este o organizatie fondata in 2002 care si-a asumat misiunea de a diminua consectintele negative determinate de lupta antidrog si scaderea numarului de decese, maladii, infractiuni si cazuri de dependenta de droguri prin incetarea prohibitiei drogurilor. Organizatia este alcatuita din circa 3.000 de fosti si actuali politisti, judecatori si procurori implicati in lupta antidrog, administratori de inchisori sau veterani de razboi si incearca acum sa atraga 1 milion de oameni de partea ei pentru a pune capat razboiului impotriva drogurilor din SUA.

Un posibil succes in California

Jack Cole mai spune ca statul California a pregatit un referendum pentru 2 noiembrie pentru instituirea a ceea ce a fost intitulat Control and Tax Cannabis Act. Daca va trece, initiativa va legaliza marijuana pentru adulti, nu doar in scop medical, ci si recreational. „Cred ca avem sanse destul de mari sa o trecem si cred ca va trece gratie LEAP”, spune fostul politist sub acoperire. In cadrul unui sondaj de opinie de acum patru luni, continua el, realizat in randul persoanelor cu drept de vot din California, 42% s-au pronuntat pentru si 49% impotriva acestei initiative.

LEAP a trimis in California 16 speaker-i – sefi de politie, judecatori, procurori, administratori de inchisori etc. – care propovaduiesc legalizarea marijuanei in fiecare zi. „De fiecare data cand cealalta tabara aduce un politist care spune cat de dezastruoasa ar fi situtatia, aducem si noi un politist care spune ca este cel mai bun lucru care s-ar putea intampla. Daca ei aduc un judecator, aducem si noi un judecator”.

Jack Cole mai spune ca vinerea trecuta au venit rezultatele unui nou sondaj de opinie, de data aceasta inversate: 41% impotriva si 52% pro. „Cred ca avem cu adevarat o sansa de a castiga. Daca vom castiga in California, se va raspandi in intreaga natiune, pentru ca se estimeaza ca legalizand si taxand marijuana, California ar urma sa aiba venituri de 1,4 miliarde de dolari anual. Toate statele au deficite din cauza cheltuielilor si toate au nevoie disperata de bani. [Marijuana] va fi in continuare ilegala la nivel federal, insa cred ca statele vor spune: ‘Nasol, noi avem nevoie de bani’.

Intrebat daca legalizarea drogurilor ar avea si beneficii Jack Cole, a raspuns:

„Bineinteles ca are. In primul rand, tara mea nu ar mai trebui sa cheltuie 70 de miliarde de dolari anual. Acum doi ani, organizatia din care fac parte a solicitat Harvard School of Economics sa realizeze un studiu care sa ne arate cat de multi bani ar intra in trezoreria SUA daca am legaliza toate drogurile si le-am impune taxe, cum se intampla cu alcoolul si cu tutunul. Raspunsul lor a fost 76,8 miliarde de dolari. O gramada de bani. Ii intreb intotdeauna pe oamenii carora le vorbesc: ce ziceti daca in loc sa cheltuim 70 de miliarde de dolari anul viitor pentru a crea sentinte minime si mai aspre, legalizam azi drogurile si anul viitor cheltuim 70 de miliarde pe programe care le dau oamenilor speranta intr-un viitor mai bun, educatie, asistenta publica, traininguri, in loc sa-i arestam. Va imaginati cat de putini consumatori de droguri am avea atunci?

Citeste intreg materialul pe hotnews.ro

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: