De ce in Romania sportul nu conteaza….


Sa investesti in sport dar mai ales in fotbal, nu prea are sens in Romania.

Legislatia nu te incurajeaza deloc. O lege a sponsorizarii aproape inexistenta care te transforma ca manager sportiv in “cersetor” si care practic, intr-o tara in care foarte putini inregistreaza profit – gasesti o sponsorizare doar de la prieteni sau “samariteni” iubitori ai sportului si miscarii (putini dealtfel).

Avem o finantare dintre cele mai slabe din Europa daca nu din intreaga lume. Prin Legea Bugetului de Stat sunt alocate miscarii sportive putin peste 10 milioane de euro intr-un an olimpic ca 2012. Asta inseamna 0,22 de centi pentru fiecare locuitor. Anglia, are peste 700 milioane euro/an, Polonia aproximativ 450 milioane euro. Statele cu cele mai mari bugete pentru sport sunt de departe Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Elvetia dar mai ales USA, Rusia si China.

Avem o stare generala de sanatate dintre cele mai proaste din UE. Murim pe capete din cauze multiple si neintelese. Romania este pe locul 1 in Europa la indicele de mortalitate cauzat de ciroza hepatica avand la baza consumul exagerat de alcool – la persoane cu varste cuprinse intre 20-35 de ani. Romania a urcat pe podium in Europa in ceea ce priveste obezitatea. Suntem pe locul 3. Ca o rezultanta a acestui indicator, avem la pachet si locul 1 la numarul de persoane bolnave de diabet – in special (nu intamplator) in randul tinerilor. Mor in fiecare an aproximativ 25.000 de persoane pe strazile Romaniei in accidente rutiere – multi din cauza neatentiei la volan dar foarte multi din cauza consumului de alcool (atat soferi cat si pietoni). 25.000 de persoane inseamna o comuna mare sau chiar un orasel.

Romania cheltuie in schimb resurse importante in sistemul sanitar nu in activitatea de profilaxie, preintampinare si informare ci pe tratarea bolilor. Sistemul romanesc de sanatate este unul al bolii si nu al sanatatii.

Romania cheltuie resurse importante pe educatie. Pe educatia celor aproximativ 7 milioane de elevi si studenti care intr-un procent foarte mare nu finalizeaza practicand o meserie pentru care s-au pregatit ci – fie abandoneaza scoala fie imbratiseaza o alta meserie iar cei mai multi ingroasa randul somerilor. Statul roman plateste. Din categoria celor care sunt interesati si dedicati unei meserii, mare parte dintre ei finalizeaza studiile in completare la colegii si facultati din strainatate fie dupa terminarea studiilor in Romania isi gasesc slujbe mai bine platite in alte state. Statul roman cheltuie astfel mare parte din resurse pe un sistem  configurat gresit si care ne conduce inevitabil spre faliment.

In marea majoritate a comunitatilor locale, in special in zonele rurale, apartenenta la grup si interesul pentru educatie prin sport sunt inexistente – vorbe in vant. Nici autoritatile locale si nici cele centrale nu inteleg si nici nu promoveaza aceste principii, decat pe ici pe colo la modul declarativ, unde exista putina cunostere si intelegere.

Ne putem supara pe tinerii nostri care isi fac un rost prin alte tari si nu vor sa se mai intoarca “la saracie” – dupa cum bine spunea un fost sportiv de performanta care si-a dedicat o viata pentru a reprezenta Romania iar acum este instructor de fitness la Londra?

Va intrebati pe buna dreptate de ce nu avem strategii in sport iar politicile pentru tineret  sunt inexistente. Va intrebati pe buna dreptate de ce disciplina educatie fizica si sport nu mai are statul pe care il avea, de ce nu este disciplina obligatorie la examenul de bacalaureat…Productivitatea unei natiuni este direct propotionala cu nivelul de educatie si starea generala de sanatate. Un popor bolnavicios nu poate emite pretentii. Daca este si gresit educat atunci acel popor are cu siguranta o mare problema.

Prin constitutie ne este garantata egalitatea de sanse. Copilul din Valea Adanca ar trebui sa fie egal in sanse cu cel de la Liceul Jean Monnet. Sunt ei oare egali?

Intorcandu-ma la sport, marturisesc ca a investi in sport si mai ales in fotbal este o pierdere de timp si de resurse in Romania. Ma doare sa spun asta. Este trist dar adevarat.

Legislatia in domeniul sportului este precara si nealiniata la cea a UE. Regulamentele federatiilor sunt facute tendentios, de foarte multe ori nerespectate. Poate unele sunt facute tocmai pentru a “proteja” anumite drepturi ascunse ale unor grupuri de interese cu o viziune si intelegere limitata dar care de cele mai multe ori isi apara interesul de casta.

In cei 6 ani de la infiintare Chelsea Bucuresti a efectuat investitii in infrastructura, in pregatirea si participarea la competitii. Este dureros sa vezi ca te bati cu morile de vant, iar la fotbal, sportivii nostri obtin fara acordul nostru transferul la alte grupari pentru ca asa spune un Regulament de Transfer emis de FRF parca tocmai in scopul descurajarii investitiilor in aceasta disciplina. Ne mai miram de ce suntem pe locul 52 in clasamentul FIFA, de ce avem doar 127.000 de sportivi legitimati iar in Liga 1 marea lor majoritate sunt straini si la propriu si la figurat de fotbal? In Italia sunt aproximativ 6 milioane de jucatori, in Franta, Spania si Germania cate 5 milioane!

Joi 23 februarie s-a judecat la Comisiile AMFB, cazul a trei jucatori de la Chelsea Bucuresti grupa 2003 care doresc sa fie transferati fara acordul nostru la grupa 2002 a clubului Mircea Eliade. Nu este primul caz. Si in anii precedenti au mai fost cazuri similare. Sportul Studentesc este de departe cel mai mare club care racoleaza copii fara acordul cluburilor care a format jucatori.

Pana mai acum cateva saptamani aceasta grupa 2002 de la Mircea Eliade se antrena pe  terenul nostru din Parcul Tineretului – fiind oarecum tolerata in virtutea unei relatii mai apropiate dintre fostul director al scolii noastre de fotbal si fiul acestuia – antrenorul acestei grupe 2002 de la Eliade.

Pentru ca unii dintre noi nu au auzit de cuvinte ca principii, caracter, respect, le vine foarte usor sa apeleze la tertipuri ieftine si sa racoleze copii deja formati. De vina suntem poate si noi tehnicienii si echipa de conducere de la Chelsea Bucuresti dar poate adevarata vina este a parintilor, a antrenorilor, a cluburilor si a FRF-ului prin regulamentele pe care le promoveaza.

Chelsea Bucuresti a investit in cei 6 ani de cand activeaza aproximativ 500.000 euro in fotbal. Avem o baza de antrenament si pregatire moderna si cocheta, antrenori licentiati, conditii pentru exprimare in planul peformantei.

Mare parte dintre sportivii clubului nostru nu platesc taxe ei provenind din familii cu situatii speciale sau clubul, scuteste de taxe categorii cum ar fi portarii pentru ai stimula pe copii sa imbratiseze postul de goalkeper.

Taxele stabilite de conducerea clubului sunt simbolice si nu acopera cheltuielile lunare. Regulamentul de Transfer al FRF stipuleaza ca jucatorii cu varste pana in 11 ani pot solicita transferul la alt club. Jucatorii pana in 16 ani care fac dovada ca au achitat taxe de instruire, la fel pot solicita transferul la alta grupare fara acordul clubului care i-a legitimat/format.

Si atunci are sens sa mai investim in centre de copii si juniori?

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: