Viitorul sportului in Romania (1)


10384590_10152676758372277_8249101290539345393_n„Sportul face parte din patrimoniul oricărui bărbat şi al oricărei femei,
iar absenţa acestuia nu poate fi nicicând compensată.”
Pierre de Coubertin
Sportul în UE înseamnă toate formele de activităţi fizice care, printr-o participare mai mult sau mai puţin organizată, au drept obiectiv ameliorarea condiţiei fizice şi psihice a persoanei, dezvoltarea relaţiilor sociale sau dobândirea unor rezultate pozitive în competiţiile de toate nivelurile. Sportul este un fenomen social şi economic în continuă dezvoltare, cu o contribuţie importantă la obiectivele strategice ale Uniunii Europene referitoare la solidaritate şi prosperitate. Idealul olimpic de dezvoltare a sportului în vederea promovării păcii şi înţelegerii între naţiuni şi culturi, precum şi a educaţiei celor tineri, s-a născut în Europa şi a fost susţinut de Comitetul Olimpic Internaţional şi de Forul Olimpic European.

(Cartea Albă a Sportului – UE)


România nu poate face, în acest context, notă discordantă în raport cu legislaţia europeană în ceea ce priveşte educaţia fizică şi sportul, organizarea şi finanţarea acestui sistem.
Orientarea către politici în domeniul sportului se poate efectua în UE, dar mai ales în România, prin sprijinirea cu date si cifre, dar mai ales printr-o responsabilizare a politicului şi a comunităţilor locale în scopul identificării şi implementării unor sisteme lucrative adecvate.
Lansarea acţiunilor politice şi cooperarea sporită la nivelul UE pe tema sportului trebuie să fie susţinute de o bază solidă de cunoştinţe. Calitatea, relevanţa şi comparabilitatea datelor trebuie să fie îmbunătăţite pentru a permite o planificare strategică mai bună şi adoptarea de decizii adecvate în domeniul sportiv.
Recunoaşterea tot mai largă (ONU, UNESCO, OMS, UE) a rolului sportului în creşterea calităţii vieţii, dezvoltarea durabilă, diminuarea criminalităţii, creşterea şi stabilitatea economică, dezvoltarea resursei umane pe termen mediu şi lung fac tot mai multe state/naţiuni să plaseze problematica privitoare la „un mod de viaţă sănătos” între subiectele legate de strategia şi siguranţa naţională, vizând orizonturi de timp ce ating şi chiar depăşesc, ca obiective şi măsuri, anul 2020.
Ţinând seama de importanţa rolului demonstrat jucat de activităţile fizice în asigurarea unui nivel ridicat de sănătate, a unui climat social responsabil şi activ, a unei dezvoltări economice stabile, a unei incluziuni sociale a categoriilor defavorizate, ca şi de transformările sociale, economice şi de educaţie la nivel naţional, statul român, prin autorităţile sale plasate la cel mai înalt nivel, trebuie să-şi propună lansarea şi susţinerea unei strategii care să vizeze modificări importante în organizarea şi dezvoltarea domeniului Educaţiei Fizice şi Sportului din România în acord cu tendinţele, acordurile şi parteneriatele internaţionale şi cu interesele proprii pe termen lung.
Sportul este recunoscut ca făcând parte integrantă din realitatea socială, culturală şi economică a României şi ca factor de consolidare a imaginii şi relaţiilor sale internaţionale.
Statul român trebuie să îşi asume misiunea de a susţine şi dezvolta Sistemul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport prin mijloacele specifice unui stat de drept cu o economie de piaţă funcţională.
Am incercat sa stabilesc impreuna cu domnul profesor Adrian Dragnea, de a carui prietenie ma bucur si sunt onorat, cateva puncte principale spre care o stratege nationala in acest domeniu ar trebui orientata:
1. creşterea gradului de participare activă a populaţiei de toate vârstele la activităţi sportive cu caracter permanent, în interesul păstrării şi ridicării nivelului de sănătate individuală, al ridicării nivelului de coeziune, integrare şi încredere socială a membrilor societăţii etc.;
2. creşterea gradului de practicare a activităţilor sportive, cu precădere în rândul copiilor şi tinerilor, în scopul formării şi dezvoltării lor pentru a deveni cetăţeni activi, educaţi şi responsabili;
3. creşterea gradului de implicare a factorului uman generator de plus valoare şi dezvoltare economică, prin iniţiativa privată şi încurajarea investiţiilor în sport, pentru crearea de noi locuri de muncă şi dezvoltarea acestui sector ca unul din motoarele relansării economice a ţării;
4. creşterea nivelului şi calităţii reprezentării României ca generatoare de excelenţă şi în sportul de preformanţă la cele mai înalte cote ale competiţiilor sportive desfăşurate pe plan mondial;

Va voi prezenta incepand de astazi „Viziunea strategica de dezvoltare a sistemelor educatie fizica si sport in Romania” asa cum am gandit-o noi in perioada 2007-2009.

In acceptiunea mea, viitorul sportului romanesc este in scoala.Cei aproximativ 3.2 milioane de elevi din sistemul preuniversitar trebuie sa practice activitatile sportive in mod organizat. Noua ne revine sarcina de a le crea aceste conditii si de a reorganiza sistemul.

Practicarea sportului in scoala, intr-un cadru organizat si finantat, intr-un mod continuu si sustinut, sub atenta supraveghere si indrumare a unor specialisti care sa isi practice meseria cu placere este dupa parerea mea singura cale de a relansa sportul in Romania.

In urmatorul numar din seria acestui subiect va voi prezenta argumentele teoriei mele si caile prin care putem implementa in scoala practicarea activitatilor sportive, sa crestem numarul sportivilor de la 140.000 (cati avem acum in sistemul preuniversitar) la aproximativ 3.000.000 printr-o singura masura: dezvoltarea Asociatiilor Sportive Scolare.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: